Deși este un oraș mare, Clujul vă va impresiona cu ritmul domol pe care îl emană. Spre deosebire de capitală, care este dominată de agitație și grabă, aici veți simți nevoia să descoperiți orașul încet și pe îndelete. Dacă aveți numai câteva zile să vizitați orașul, iată ce vă recomandăm:
- Grădina Botanică – o adevărată oază de liniște, grădina este perfectă pentru relaxare și plimbări romantice (secțiunea cu grădini japoneze este deosebită), mai ales că în anumite zone puteți găsi și foișoare retrase. Cu numai 10 lei intrarea, aveți acces la peste 15 hectare de zone verzi tematice, dar și sere cu vegetație din zone tropicale.
- Dealul Cetății – dacă vreți să admirați orașul de la înălțime, acesta este locul perfect pentru asta! Se poate ajunge foarte repede pe jos și, în plus, găsiți lucruri interesante de văzut și în drum, dealul fiind presărat cu locuri vechi și abandonate care dau farmec întregului peisaj.
- Parcul Central – Uitându-vă la fântânile arteziene stilizate și la clădiri, simțiți un ușor aer vienez care vă invită la relaxare și ritm lent de vacanță. Vă puteți delecta cu plimbări cu barca, ațipit dulce în hamace, picnicuri la umbra copacilor, mâncat kurtos kolacs cald, mers la concerte în aer liber sau savurat o băutură răcoritoare la terasă.
Clujul este renumit și pentru pentru localurile cu mâncare bună, dar și pentru cafenelele occidentale. În plus, asigurați-vă că nu ratați Biserica Sf Mihail – este unul dintre punctele principale de interes ale Clujului!




