Meniu

Bilete avion Izmir - Căutați bilete de avion spre Izmir

Arată filtrele

Izmir

  • Informații generale

    Limba oficială Turcă
    Ora locală: UTC +3
    Valută: Lira turcească (TRY)

  • Orașul părintelui poeziei

    Conform legendelor locale, Izmir (în acele vremuri, Smyrna) a fost orașul unde s-a născut Homer. Primul poet cunoscut sub un nume, unul dintre cei mai faimoși ai tuturor timpurilor, autorul “Iliadei” și “Odiseei”.

  • Una dintre bisericile Apocalipsei

    Smyrna a fost pomenită a doua de către Sfântul Ioan în Cartea Bibliei, Apocalipsa, în partea dedicată celor șapte biserici ale Asiei. A fost singurul oraș împotriva căruia apostolul nu a ridicat nicio acuzație.

  • Un lift ieșit din comun

    Liftul se află în vechiul Cartier Evreiesc, cu peste 80 de ani vechime și cu o înălțime de 50 de metri. Ascensorul unește două străzi, fiind amplasat pe o rocă situată între ele.

     

De ce merită să vizitați Izmir?

Izmir se remarcă față de alte orașe turcești prin deschiderea către țările occidentale și promovarea valorilor și obiceiurilor acestora. Moda străzii este mai puțin convențională, cetățenii sunt mai puțin conservatori și chiar și arhitectura poartă amprente europene. În vizită prin Turcia, în Izmir vom face cunoștință, însă, și cu chipul și magia orientului. Dacă vă decideți să mergeți într-un city break prin Izmir, vă recomandăm să vizitați agora, piața orașului, cu origini în antichitate, care obișnuia să fie centrul vieții politice a regiunii. 
O altă atracție o constituie simbolul Izmirului – un ceas-turn faimos ce poartă numele Saat Kulesi, de la începutul secolului 20. Unii spun că ceasul turnului nu s-a oprit din măsurat timpul niciodată, alții că s-ar fi întâmplat o singură dată, în timpul cutremurului din 1974. Cu toate astea, el continuă să adune localnicii și turiștii seri la rând, reușind să încânte de fiecare dată. Diminețile vi le puteți petrece plimbându-vă cu barca prin port și lăsându-vă fascinați de minunile arhitecturale ale metropolei care stă să se trezească.
Orașul îi bucură pe cei cărora le lipsesc locurile verzi, în inima lui adăpostind un imens parc cu floră orientală uluitoare. Primăvara este absolut minunată în Izmir (cea mai bună perioadă, deci, pentru un city break!), temperatura nefiind ridicată.

Destinații populare
Cele mai căutate destinații pe eSky.
Conexiuni de zbor populare
Cele mai frecvente căutări de zbor la cele mai mici tarife.

✔️ Există oferte speciale pentru zboruri spre Izmir pe eSky.ro?

Pe eSky.ro adăgăm în mod regulat oferte de călătorie la cele mai mici tarife. Urmăriți-ne și inspirați-vă!

✔️ Atunci când rezerv zboruri spre Izmir pot include și asigurarea de călătorie?

Pe eSky.ro, în timpul procesului de rezervare pentru biletul de avion, puteți opta și pentru adăugarea unuia din diversele tipuri de asigurări disponibile, în funcție de nevoile dvs.. Astfel, veți putea călători confortabil și în siguranță.

✔️ Dacă rezerv zboruri spre Izmir, pot rezerva în același timp și cazarea?

Pe eSky.ro vă oferim un motor de căutare pentru cazări mulțumită căruia vă puteți rezerva în avans cazarea pentru destinația unde urmează să călătoriți. Cazarea poate fi rezervată individual sau ca parte a pachetelor Zbor+Hotel.

✔️ Ce linii aeriene operează zboruri spre Izmir?

Pe eSky.ro ne asigurăm că includem în oferta de zboruri spre Izmir atât linii aeriene low-cost, cât și linii aeriene tradiționale, specializate în a oferi un serviciu de înaltă calitate.

Aeroporturi în Izmir

Companii aeriene populare care operează zboruri spre spre Izmir

Sunteți în căutarea unui hotel? Verificați cele mai bune oferte în Izmir!

Alegeți hotel în Izmir