Expus la frig, corpul uman se răceşte, iar temperatura scade. Dacă persoana respectivă nu poartă îmbrăcăminte adecvată condiţiilor meteo, corpul se răceşte excesiv - sub temperatura normală 36,4°C - şi se instalează hipotermia, ce poate duce la degerături şi, în final, la deces.
Hipotermie
Hipotermia este definită ca fiind o temperatură corporală centrală mai mică sau egală cu 35°C şi este clasificată în: uşoară (de la 35 la 32°C), moderată (< 32 până la 28°C) sau severă (< 28°C). Hipotermiile moderate sunt însoţite de frisoane intense provocate de sistemul de apărare al organismului, prin care acesta produce energie -căldură. La hipotermiile majore, scăderea temperaturii este responsabilă de tulburări ale stării de conştienţă, chiar de comă, de depresie respiratorie, de încetinire a frecvenţei cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac. Cazurile cele mai grave duc la moarte.
Degerături
Degerăturile evoluează de la uşoare la grave. In prima etapă se observă eritem pe tegumente - o înroşire a pielii, senzaţe de furnicături şi mâncărimi (cele mai expuse sunt membrele inferioare, capul, nasul şi urechile). Victima va fi transportată de urgenţă într-o încăpere caldă, nu foarte călduroasă, iar încălzirea trebuie făcută treptat. Dacă persoana rămâne expusă la frig, se instalează etapa a doua - porţiunile afectate de frig încep să se umfle şi să doară. In cea de-a treia etapă, odata cu evoluţia degerăturilor, durerile dispar, tegumentele înroşite devin vineţii, semn că circulaţia în membre a fost grav afectată, iar fără un tratament adecvat se poate ajunge la cangrenă şi la amputarea membrului degerat.
Ce favorizează hipotermia şi degerăturile:
- îmbrăcămintea inadecvată;
- sedativele şi antidepresivele;
- malnutriţia;
- consumul excesiv de alcool - alcoolul dilată vasele de sânge, astfel organismul pierde căldură mai repede;
- staţionarea în frig pe o perioadă lungă de timp.
Ţinuta adecvată
Atunci când mergeţi la munte să schiaţi, amintiţi-vă să aveţi la dumneavoastră îmbrăcămintea adecvată care să vă protejeze împotriva vântului, ploilor şi a umiditaţii. Ţinuta trebui aleasă în funcţie de tipul de efort pe care îl veţi depune - hainele prea calduroase vă pot face să transpiraţi şi astfel favorizaţi posibilitatea apariţiei hipotermiei. Cele mai expuse la degerături sunt capul, urechile, nasul şi membrele, de aceea nu uitaţi să purtaţi cizme călduroase (nu prea strâmte), căciulă (30% din energia corpului este pierdută prin cap) şi mănuşi impermeabile.
Primul ajutor în caz de hipotermie
Hipotermia sau degerăturile apar cel mai adesea în expediţii montane lungi, iar de multe ori un factor de risc îl constituie echipamentul inadecvat al turiştilor. În cazul în care persoana prezintă semne de degerături sau hipotermie, trebuie transportată de urgenţă într-o încăpere încălzită, dar nu foarte călduroasă, iar re-încălzirea trebuie făcută treptat. Încalzirea rapidă conduce la o scădere a termperaturii centrale şi automat va avea efecte negative asupra organismului victimei. Schimbaţi hainele victimei cu haine uscate şi calde şi administraţi-i băuturi calde şi dulci. Hipotermia este echivalentă cu deshidratarea organismului, de aceea e vital să administraţi victimei multe lichide care vor îmbunătăţi circulaţia şi vor accelera încalzirea corpului.
Primul ajutor în caz de degerături:
- scoateţi hainele ude şi încălţămintea;
- acoperiţi persoana degerată cu pături;
- în caz de degerături severe nu mişcaţi membrele victimei;
- zonele degerate trebuie acoperite cu pansamente sterile;
- administraţi victimei băuturi calde, dulci, dar nu alcool;
- în caz de degerături severe, contactaţi imediat medicul sau ambulanţa.
Atenţie!
Atunci când încălziţi victima, nu trebuie:
- să scufundaţi victima în apă fierbinte
- să faceţi masaj sau să frecaţi parte degerată deoarece aceasta determină răspândirea sângelui rece şi în alte părţi ale corpului şi determină deteriorarea pielii degerate
- să administraţi băuturi alcoolice victimei
- să expuneţi victima la căldura emisă de radiatoare, cuptoare etc.
- nu rupeţi veziculele
- o persoană cu degerături avansate nu trebuie deplasată (chiar şi pasiv).
Înainte de a pleca într-o călătorie în străinătate, achiziţionaţi o poliţă de asigurare. Aceasta va acoperi costurile tratamentului medical în străinătate.
Dacă aveți întrebări, vă rugăm să ne lăsați un mesaj în secțiunea de contact de pe site. Solicitarea dvs. va fi tratată cu prioritate și vom reveni cu un răspuns cât mai curând posibil.