Situat în sud-estul Germaniei, Dresden este capitala regiunii Saxonia. Orașul fascinează prin Centrul Vechi, reconstruit după bombardamentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prin oferta culturală variată și printr-o infrastructură perfect pliată pe nevoile turiștilor.
Arhitectura orașului vechi era deseori comparată cu arhitectura din Florența, ambele fiind construite în stil baroc. Bombardamentele din 1945, însă, au distrus orașul aproape complet. Astăzi, Dresden și-a recăpătat strălucirea și atrage nenumărați turiști în căutare de un city break diferit prin monumentele reconstruite, precum Dresdener Residenzschloss (castelul-reședință al familiei Wettinian), Zwinger (un complex în stil rococo), Palatul Japonez în stil baroc sau Großer Garten, cel mai mare parc din oraș.
Dresden este locul ideal și pentru iubitorii de artă. Aici veți găsi o mulțime de muzee și galerii de artă, precum Staatliche Kunstsammlungen Dresden, Gemäldegalerie Alte Meister sau Opera Semperoper. Districtul Neustadt este rezervat pentru cei care îndrăgesc arhitectura contemporară. Aici veți găsi Regenwasserspiel, un sistem pluvial ce creează muzică atunci când apa de ploaie se scurge prin jgheaburi.
Din bucătăria saxonă nu trebuie să ratați bratwurst, cârnații cu ciuperci sau varză. Ca feluri principale, vă recomandăm supa de cartofi cu cârnați și sauerbraten, friptura cu sos de mere. La desert, încercați eierschecke, prăjitura de brânză cu budincă, sau quarkkeulchen, prăjitura de brânză dulce cu sos de mere.




