Agenția globală de turism online eSky a avut în 2019 o valoare totală tranzacționată de 505.7 milioane de Euro, marcând astfel o creștere de 81% față de anul 2018, la nivel global. Tot în 2019, numărul de rezervări pe site-urile și aplicațiile de mobil eSky a depășit 2 milioane și a crescut cu 65% față de rezultatele anului precedent.
În România, valoarea totală tranzacționată la nivelul anului 2019 a fost de 45.5 milioane EUR, cu 23% mai mare față de cea din 2018.
În 2019, pe lângă creșterea volumului de vânzări, am observat și o creștere constantă a coșului de cumpărături datorată facilităților suplimentare achiziționate de clienți, cum ar fi: asigurări de călătorie, rezervări la hoteluri sau închirieri de mașini - spune Łukasz Neska, Vicepreședinte și Chief Marketing Officer eSky.
În ultimul an, eSky și-a continuat expansiunea prin lansarea operațiunilor pe două noi continente - Africa (Africa de Sud), precum și Asia Pacific (Noua Zeelandă). Raza de acțiune a companiei în Europa s-a extins prin lansarea următoarelor piețe: Germania, Elveția, Austria, Olanda, Belgia, Italia precum și țările Scandinave. În plus, eSky a pătruns pe piețe noi și în America de Sud, incluzând aici Chile, Argentina și Mexic.
2020 intenționează să fie ambițios chiar si in contextul pandemiei COVID-19
Începutul acestui an a fost unul foarte promițător, chiar record. În ianuarie 2020, valoarea totală tranzacționată a depășit 51 milioane de Euro la nivel de grup, oferind astfel o creștere de aproape 50% de la an la an.
Rezultatele financiare excelente din 2019 și de la începutul acestui an vin ca urmare a expansiunii internaționale și a dezvoltării produselor companiei, inclusiv pachetele de zbor + hotel, vacanțele de tip City Break și conexiunile MultiLine, ce sunt formate din oferte de la diverse companii aeriene – low-cost, de linie sau charter – declară Marius Turbatu, Global Expansion Director si managerul HUB-ului din București.
Pandemia necesită un răspuns rapid
Inițial, primele semne ale răspândirii COVID-19 nu au avut un impact major asupra vânzărilor companiei. Cu toate acestea, de la sfârșitul lunii februarie, când epidemia s-a dezvoltat rapid în Italia și alte țări din Europa de Vest, iar companiile aeriene au anulat succesiv zborurile, situația de pe piața turismului s-a schimbat.
În această situație, Consiliul de administrație al eSky a verificat imediat oportunitățile din piață și scenariile posibile pentru a menține stabilitatea companiei în timpul crizei. A fost elaborată o strategie de acțiune, inclusiv implementarea unui plan de economii, precum și o reorganizare internă a structurilor angajaților pentru a utiliza cât mai eficient resursele companiei pe timpul valabilității măsurilor administrative ce limitează posibilitățile de a călători. Obiectivele strategiei sunt să asigure lichiditatea financiară a companiei în perioada vânzărilor limitate și, în același timp, să permită posibilitatea reconstruirii structurilor pentru a satisface cererea post etapei de criză.
Într-o astfel de situație dinamică a trebuit să ne adaptăm rapid noilor condiții și să construim un plan rațional. Situația globală actuală a dovedit că expunerea internațională extinsă și gestionarea agilă permit diversificarea vânzărilor. Piețele lansate în 2019, inclusiv Mexicul, în acest moment, joacă un rol esențial în vânzările companiei - adaugă Łukasz Neska, Vicepreședinte și Chief Marketing Officer al eSky.
Experții eSky prevăd că vânzările ar trebui să înceapă să se recupereze treptat începând cu luna iunie a acestui an. Pe baza rezultatelor unui studiu realizat în China, ce arată că printre primele 3 nevoi ale oamenilor după epidemie se află dorința de a călători, ne putem aștepta la o creștere a interesului la scurt timp după ridicarea restricțiilor. Zona călătoriilor de afaceri se va dinamiza rapid, acolo unde companiile vor dori să țină pasul cu piața. Aceasta dă o lumină pozitivă industriei turismului.
