Meniu

Wizz Air

Advertisement

Cele mai bune oferte de zbor ale companiei aeriene Wizz Air pe site-ul eSky

Tarif pentru 1 adult, dus-întors

Advertisement

✔️ Unde operează Wizz Air zboruri?

Orarul de zbor al Wizz Air acoperă rute către multe orașe populare. Pentru a verifica disponibilitatea conexiunilor, utilizați motorul de căutare eSky.

✔️ Când puteți achiziționa cele mai ieftine bilete pentru zboruri Wizz Air?

Este recomandat să achiziționați biletele pentru zboruri Wizz Air cu cât mai mult timp înainte de data călătoriei.

✔️ Ce alte linii aeriene operează pe rute similare?

Există și alte linii aeriene care operează către destinațiile acoperite de Wizz Air. Le puteți descoperi în motorul de căutare eSky.

✔️ Pot rezerva și o cameră de hotel împreună cu zborul Wizz Air?

Utilizând motorul de căutare eSky, puteți rezerva o cameră de hotel împreună cu biletul de avion în secțiunea Zbor+Hotel. Astfel, nu doar că veți beneficia de cea mai comodă manieră de a rezerva, dar veți și economisi datorită discount-urilor aplicate pentru pachete.

Aflați mai multe despre Wizz Air

Wizz Air

Compania aeriană Wizz Air a fost înființată în anul 2003 și a început transportul pasagerilor din 19 mai 2004. 19 zile mai devreme, Polonia și Ungaria aderau la Uniunea Europeană și prin urmare, se aflau în piața aeriană comună. Wizz Air a transportat 250.000 de pasageri în primele trei luni și jumătate de la începerea activității și a reușit sa aibă 1,4 milioane de pasageri în primul an de activitate, devenind a doua companie aeriană low cost din Europa Centrală și de Est după SkyEurope.

În prezent, Wizz Air oferă peste 410 variante de zbor și dispune de 22 de baze operaționale, după cum urmează: Gdansk, Lublin, Poznan, Katowice, Varșovia și Wrocław în Polonia; Budapesta și Debrețin în Ungaria; Sofia în Bulgaria; București, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș, Craiova și Timișoara în România; Kiev în Ucraina; Praga în Republica Cehă; Belgrad în Serbia; Vilnius în Lituania; Skopje în Macedonia; Riga în Letonia; Tuzla în Bosnia și Herțegovina; Košice în Slovacia și Kutaisi în Georgia.

Baza principală se află la Aeroportul Internațional Ferihegy din Budapesta. Aeroportul Internațional Liszt Ferenc (Ferihegy) este principalul aeroport internațional al Ungariei, situat în apropierea capitalei ungare, Budapesta, la 16 km sud-est de centrul orașului. Aeroportul oferă conexiuni aeriene spre Europa (în principal), dar si spre Asia, Orientul Mijlociu sau America de Nord.

Wizz Air a fost numită cea mai valoroasă linie aeriană a anului 2016.

Bagaj de mână

Pasagerii care nu au optat pentru serviciul Îmbarcare cu Prioritate au permisiunea de a aduce la bordul aeronavei un singur bagaj de mână.

Începând cu data de 1 noiembrie 2018, dimensiunile maxim acceptate pentru bagajul de mână sunt 40 x 30 x 20 cm, iar greutatea maxim admisă este de 10 kg. Acesta trebuie să încapă cu ușurință sub scaunul din fața dumneavoastră.

Pasagerii cu bilete Priority Pass și cei care au achiziționat pachetele Wizz Privilege Pass, Wizz GO sau Wizz Plus pot aduce la bordul avionului în mod gratuit un troller suplimentar de dimensiuni maxim admise de 55 x 40 x 23cm și maximum 10 kg.

Până la data de 31 octombrie inclusiv, bagajul de mână poate avea dimensiunile 55x40x23 cm - desigur, tot în limita a maxim 10 kg. Bagajul de mână trebuie să aibă loc sub scaunul din faţa dvs.

Pasagerii care au optat pentru serviciul Îmbarcare cu Prioritate au permisiunea de a aduce la bordul aeronavei 1 bagaj personal suplimentar față de bagajul de mână mic sau mare. Bagajul personal suplimentar poate fi o geantă de umăr, o geantă de laptop sau o geantă de aparat foto, care să nu depășească dimensiunile maxime de 40x30x18 cm. Dacă un pasager cu îmbarcare prioritară transportă două bagaje de mână și ambele depășesc dimensiunile maxime stabilite pentru bagajul personal suplimentar, pasagerul trebuie să trimită unul dintre bagaje la cală contra taxei corespunzătoare.

În plus, pasagerii pot transporta: o haină sau o pătură, telefon mobil, material de citit pe durata zborului pentru copiii mai mici de doi ani: mâncare pentru durata zborului, cărucior pliant, sau un leagăn mic o pereche de cârje pentru persoanele cu dizabilităţi fizice.

Bagaj de cală

Fiecare pasager are dreptul de a transporta până la 6 bagaje înregistrate, fiecare de maxim 32 de kg și cumpărături din Duty Free efectuate la aeroport dincolo de controlul de securitate.

Dimensiunile maxime pentru un bagaj care încape prin uşa calei sunt 1,499 m (lățime) + 1,194 m (înălţime:) + 1,715 m (lungime).

Copiii cu vârsta sub doi ani nu au dreptul la bagaj cu excepția transportului gratuit a unui cărucior pliabil/ landou pliabil /scaun de mașină/per copil. Cărucioarele pentru copii și căruciorul cu rotile vor fi înregistrare împreună cu celelalte bagaje și vor fi transportate în mod gratuit dacă călătorește și utilizatorul echipamentului.

Clase tarifare

Fiind o companie aeriană low cost, aceasta oferă doar clasa tarifară economică.

Check-in online

După efectuarea procedurilor, cartea de îmbarcare (boarding pass) trebuie printată și prezentată la poarta de îmbarcare împreună cu documentele de călătorie – pașaport/carte de identitate (aceleași documente de călătorie folosite la check-in-ul online). În cazul în care nu se efectuează check-in-ul online, se va aplica o taxă de check-in la aeroport.

Procedura de check-in online este disponibilă de la 30 de zile și până la 3 ore înainte de ora de decolare programată a zborului.

Pasagerii care dețin bagaje la cală trebuie să se prezinte la biroul de predare a bagajelor cu cel puțin 40 de minute înainte de decolarea zborului. Pasagerii care au făcut check-in-ul online se vor prezenta la poarta de îmbarcare cel târziu cu 30 de minute înaintea orei programate pentru decolarea zborului.

Pasagerii care au solicitat în avans servicii de asistență trebuie să ajungă la aeroport cu 2 ore înainte de decolare și să contacteze un membru al personalului de check-in imediat ce ajung în clădirea terminalului.

După efectuarea check-in-ului online, rezervarea mai poate fi modificată (cu excepția schimbării zborului și a numelui) sau se pot achiziționa servicii suplimentare. În cazul schimbării locului selectat sau selectării de îmbarcare prioritară, cartea de îmbarcare trebuie reprintată (sau la biroul de check-in se va lipi o etichetă cu modificările).

IMPORTANT!

Începând cu data de 15 august 2017, disponibilitatea check in-ului este bazată pe selectarea locului, după cum urmează;

  • Dacă ați făcut achiziționat un loc în timpul rezervării: cu 30 de zile înaintea zborului
  • Dacă nu ați achiziționat un loc: cu 48 de ore înaintea zborului
  • Pentru zborurile de retur, dacă nu ați achiziționat un loc: cu până la 15 zile înainte de zbor

Mese

Fiind o companie low cost, Wizz Air nu oferă mese la bord. Pasagerii pot cumpăra răcoritoare și gustări la bord de la Wizz-café sau Wizz – Boutique.

Servicii opționale

Compania Wizz Air oferă următoarele servicii: WIZZ Discount Club, WIZZ Priority, WIZZ Flex, WIZZ pentru familii, opțiuni pentru confort, blocarea tarifului, Privilege Pass, garanție pentru ajungerea la timp la destinație, vouchere WIZZ Air Gift, partener de călătorie flexibil.

WIZZ Discount Club oferă o gamă largă de reduceri pentru călătorii și pentru alte servicii relevante. Pe lângă reducerea minimă garantată de 45 RON la tarifele biletelor, membrii pot beneficia de o reducere suplimentară de 23 RON pentru fiecare bagaj mare de cabină și fiecare bagaj înregistrat achiziționat online.

Spațiul la bordul aeronavelor este limitat, tocmai de aceea unele dintre bagajele de mână ale pasagerilor pot fi trimise în cala avionului. Serviciul WIZZ Priority (Prioritate la Îmbarcare) asigură luarea bagajului de mână în cabină, în funcție de procedurile de îmbarcare din fiecare aeroport. Acest serviciu nu asigură trecerea mai rapidă de controlul de securitate – pentru această opțiune, verificați mai jos secțiunea Opțiuni pentru confort.

Achiziționarea WIZZ Flex permite modificarea online a datei, orei și a rutei de zbor.

  • Înainte de check-in-ul online: o modificare a zborului poate fi efectuată cu 3 ore înaintea orei zborului.
  • După check-in-ul online: modificarea zborului poate fi efectuată cu 4 ore înaintea  zborului. Wizz nu percepe o taxă pentru servicii de modificare după ce a avut loc check-in-ul online.

WIZZ pentru familii este un abonament de grup achiziționat prin WIZZ Discount Club, un număr de până la 5 persoane beneficiind de reduceri semnificative.

OPȚIUNI PENTRU CONFORT
Beneficiați de două servicii importante: procedura rapidă de depășire a controlului de securitate, chiar și în orele de vârf, și accesul la un lounge de lux, cu mâncare, băutură, Wi-Fi gratuite și alte servicii premium.

BLOCAREA TARIFULUI
Acest serviciu vă oferă posibilitatea de a păstra un tarif selectat pentru o perioadă de 48 de ore, contra unei taxe pornind de la 3 euro/persoană/zbor.

PRIVILEGE PASS
Acesta este un abonament anual, în valoare de 953 lei, care permite selectarea locurilor, îmbarcarea cu prioritare și încă un bagaj mic de cabină (40 x 30 x 18 cm), care poate fi așezat sub scaun.

GARANŢIE PENTRU AJUNGEREA LA TIMP LA DESTINAŢIE
În cazul în care zborul sosește cu întârziere de 1 oră sau mai mult, pasagerii primesc un credit de 100 EUR (pe pasager) în contul personal WIZZ. Creditul poate fi utilizat pentru a achiziţiona orice zboruri Wizz Air şi orice produse suplimentare. Serviciul poate fi achiziţionat pentru zborurile pe un singur segment.

VOUCHERE WIZZ AIR GIFT
Puteți achiziționa vouchere cadou de călătorie pe care să le oferiți celor dragi.

PARTENER DE CĂLĂTORIE FLEXIBIL
Achiziționând acest serviciu contra unei sume de 10 euro/persoană/zbor, puteți adăuga până la 9 pasageri la rezervarea dumneavoastră, fără a le introduce numele. Finalizați rezervarea cu până la 3 ore înainte de check-in și sunteți gata de călătorie!