Zborurile directe durează aproximativ 0h 45min.
Zboruri directe disponibile 7 zile pe săptămână -
Zboruri directe: Avianca (AV), CM Airlines (CC), Hahn Air Systems (H1).
Limba oficială Spaniolă
Ora locală: UTC -6
Valută: Lempira (HNL)
Deși orașul este unul liniștit, turiștii au emoții la aterizarea în Tegucigalpa. Datorită faptului că este locat între munți, iar pista este îngustă și greu accesibilă, aterizarea este una dintre cele mai dificile din lume.
Unul dintre locurile pe care merită să le vedeți este frumoasa Biserică de Suyapa. Biserica este patronată de Nuestra Señora de Suyapa, la fel ca întregul Honduras.
În dialectul Nahuatl, numele orașului se traduce prin “muntele de argint”. Alte surse ne spun că provine de la cele două cuvinte, “piatră vopsită”, ori că inspirația a pornit de la cuvântul “tototi” – o specie de papagal micuță, de culoare verde.
Cea mai veche capitală din America Centrală, Tegucigalpa este cel mai mare și mai populat dintre orașele din Honduras. Clima sa prietenoasă încurajează turiștii să o viziteze măcar pentru o mică vacanță. Căldura din timpul zilei este potolită spre lăsarea serii, când puteți să vă începeți plimbările liniștite în căutare de atracții.
Una dintre aceste atracții este Parcul La Leona, situat pe un deal din apropiere. Parcul impresionează prin vederea panoramică a orașului și a râului ce curge liniștit în regiune. Pe străzi veți avea ocazia să admirați clădiri din vremuri coloniale, iar în depărtare să zăriți El Picacho, un alt parc preferat de localnici. Parcul adăpostește cel mai important monument din regiune, statuia Mântuitorului, despre care se spune că-i protejează pe cei ce trăiesc în regiune. La doar 30km nord de oraș veți descoperi Parcul Național La Tigra, dar și câteva orășele pitorești precum Valle de Angeles. Pentru că acestea nu sunt foarte aglomerate, în special în timpul săptămânii, sunt oaza ideală pentru petrecerea timpului liber.
În ceea ce privește mâncarea în regiunea central-americană, Hacienda Real este cel mai indicat atunci când vine vorba de tradițional. Îl veți găsi peste drum de Hotelul Marriott. Dacă doriți să vă răsfățați cu bucătăria italiană, puteți vizita The Market din centrul comercial Multiplaza (Avenida Roble), iar pentru un homar gătit impecabil, Factory Steak&Lobster vă așteaptă!