Limba oficială Croată
Ora locală: UTC+2
(vara),
UTC+1
(iarna)
Valută: Kuna (HRK)
Legenda spune că atunci când războinicii sleiți de puteri au pășit pentru prima dată în oraș, în apropierea Fântânii publice Manduševac, i-a întâmpinat o fetișcană frumoasă care le-a oferit apă proaspată scoasă de ea din adâncuri (zagrebala).
Unul dintre cele mai populare muzee din Croația se află în Zagreb. Deschis în anul 1954, aici puteți găsi de la motoare ale unor locomotive cu abur din secolul 19, până la trenuri istorice și autovehicule de colecție.
Dacă vă aflați în vacanță cu cei mici, nu trebuie să ratați o vizită la grădina zoologică din Parcul Maksimir, deschisă în anul 1925, una dintre cele mai vizitate atracții din zonă, cu cele peste 200 de animale din tot atâtea specii ale planetei.
Zagreb este un oraș divizat în două regiuni – Orașul de sus și Orașul de jos. Între cele două, turiștii se pot deplasa cu ajutorul unei telecabine, denumită popular uspinjača încă de la lansarea sa, în 1888. De vă aflați aici în vacanță, puteți începe cu o vizită în Zagrebul de Sus, la Trg sv. Mark. Aici, Biserica sfântului cu același nume este împodobită cu stema colorată a Croației. De o parte și de alta a acesteia veți remarca imediat clădirea Parlamentului și reședințele Guvernului și președintelui țării. Sosiți în regiune pentru aventuri inedite, turiștii preferă să se avânte într-o călătorie cu tramvaiul până la poalele muntelui din nordul orașului, Medvednica, cu o înălțime totală de 1030 de metri, unde vor avea de fiecare dată surpriza să regăsească până și trotuare și zone demarcate pentru pietoni și biciclisti. Vă sfătuim să le urmați exemplul, însă apucați să îndesați în rucsac și o hartă a locului – nu vrem să vă rătăciți în desișul de pădure. Pe cei mai mulți dintre localnici îi veți regăsi în regiunea inferioară a Zagrebului, în Piața Dolac. Vă puteți alătura lor în căutare de roșii delicioase, cărnoase, crescute în lumina naturală a soarelui din localitate, pește proaspăt și produse de patiserie cu arome îmbietoare. Dacă vi se deschide apetitul și tânjiți după un prânz tradițional, poftiți la una dintre terasele din apropiere, unde în meniu veți regăsi preparate precum kobasice domaće, cârnații de casă savuroși sau cevapczici – chifteluțe din carne la grătar.