Zborurile directe durează aproximativ 1h 25min.
Zboruri directe disponibile 6 zile pe săptămână - Lu, Ma, Jo, Vi, Sâ, Dum.
Zboruri directe: Aer Lingus (EI), Ryanair (FR).
Limba oficială Irlandeză, Engleză
Ora locală: UTC+1
(vara),
UTC+0
(iarna)
Valută: Euro (EUR)
La o distanță de 60 de kilometri de oraș se află Stâncile din Moher. Acestea se întind pe o distanță de 8 kilometri, au o înălțime maximă de 214 metri și dau impresia că sunt ultima porțiune de uscat până la capătul lumii.
Deși este un oraș micuț, Shannon este unul din centrele golfului. Dacă vă pasionează acest sport, vă invităm să încercați un joc la unul dintre cele mai luxuriante cluburi de golf, Adare Manor.
Totuși, nu stâncile din Moher sunt ultima bucată de uscat, ci Insulele Aran. Dacă vă pasionează excursiile, îndreptați-vă spre Doolin, satul aflat la 60 de kilometri de Shannon, de unde veți putea lua feribotul spre insule.
Orașul Shannon se află în Comitatul Clare din sud-vestul Irlandei, numele provenindu-i de la râul care îl traversează. Oraș tânăr, fondat în 1960, acesta nu a fost atestat până în anul 1982, iar populația a început să crească dramatic după ce a fost construit aeroportul, al treilea cel mai mare din Irlanda, din punct de vedere al pasagerilor deserviți.
Vă puteți începe vacanța cu o vizită la Castelul Bunratty, aflat la aproape 10 kilometri distanță de oraș. La fel de spectaculos este Castelul Dromoland, regăsit la aproape aceeași distanță de Shannon, în apropierea unui iaz. În trecut, castelul era una din reședințele dinastiei O’Brien, iar astăzi este un hotel luxos.
Râul Shannon, care dă numele orașului, este înconjurat de lacuri și munți, oferind condiții propice pentru pescuit. Dacă vă doriți o escapadă în natură, aici este locul de care vă veți îndrăgosti. Nu departe de oraș, râul se varsă în Oceanul Atlantic, oferind o panoramă magnifică.
La 20 de kilometri distanță de Shannon veți găsi piața de lactate din Limerick, locul unde se mănâncă regește. Cea mai bună zi în care îl puteți vizita este sâmbăta. Aici, producătorii locali și fermierii își vând produsele delicioase, îmbiind turiștii cu brânzeturi, pește și carne, în special șuncă.
În ceea ce privește pub-urile și restaurantele, turiștii recomandă Rowan Berry, un mic restaurant care oferă preparate tradiționale irlandeze.