Limba oficială Turcă
Ora locală: UTC +3
Valută: Lira turcească (TRY)
Sikak Çermik, Soğuk Çermik și Kangal Balıklı Kaplıca – acestea sunt cele mai cunoscute izvoare termale din apropierea orașului. Numeroși turiști aleg să vină aici pentru a-și rezolva probleme de circulație, de piele, sau de articulații.
Numele antic al orașului era latinescul „Sebasta”, care însemna „cineva din oraș”. Sivas este doar versiunea turcă a aceluiași cuvânt.
Creștinii consideră vechea Sebasta drept casa Sfinților Vlasie de Sebastia și a Sfântului Petru, a căror sărbătoare încă se organizează.
Sivas este unul dintre orașele cu cele mai frumoase madrase din întreaga Turcie. Inițial, localnicii cultivau cereale și minau cupru, iar astăzi majoritatea lucrează în producția de carpete, textile, cărămizi sau ciment.
Primele dovezi arheologice fac trimitere la perioada dinaintea Imperiului Roman. Cel mai probabil, în anul 2600 î.e.n., zona era deja locuită. Totuși, orașul a căpătat importanță abia când Pompeius a întemeiat Megalopolisul, în 64 î.e.n. Câțiva ani mai târziu, orașul a fost redenumit „Sebasta”, iar din 1059, acesta a intrat sub stăpânire turcă.
Cele mai frumoase clădiri din oraș datează din timpurile Selgiuce, din secolul 13. Nu ratați Şifaiye Medresesi, construită în 1218 sau Çifte Minare Medresesi, din 1271. Toate aceste temple au fațade și minarete foarte atent sculptate, care vă vor fascina.
La polul opus veți găsi cea mai veche moschee din Sivas, ridicată în 1196, Ulu Camii, care este cunoscută pentru simplitatea ei. De asemenea, cea mai mare baie turcească din oraș, Kurşunlu Hamamı, datează din 1576 și este un exemplu clasic de arhitectură otomană.
Una dintre specialitățile culinare pe care vă recomandăm să nu le ratați în timpul vacanței este tarhana, supa cu iaurt. O versiune populară și delicioasă a acestei supe este kalecos, cea cu cartofi. Pâinea locală se numește katmer, iar ingredientul secret în majoritatea felurilor de mâncare este madimak, un condiment care seamănă cu spanacul.