Limba oficială Arabă
Ora locală: UTC +4
Valută: Dirham (AED)
Zgârie-norii Etihad Towers au primit premiul Emporis Skyscraper Award, acordat celor mai inovative construcții. De asemenea, turnurile sunt aceleași pe care le puteți vedea în seria „Fast and Furious”.
Abu Dhabi găzduiește o parte din cursele Campionatului Mondial de Formul a1. Este singura pistă în care cursele încep în timpul zilei și se sfârșesc după apus.
Se spune că satul care a devenit Abu Dhabi a fost fondat de un grup de nomazi care erau în căutarea unei gazele. De asemenea, numele orașului în sine se traduce prin „ținutul gazelelor”.
Abu Dhabi este capitala Emiratelor Arabe Unite, și al doilea cel mai populat oraș din țară, cu peste un milion de locuitori. Orașul se dezvoltă pe baza surselor de petrol nerafinat din apropiere și deși este aproape la fel de luxos precum Dubai, este cu mult mai accesibil.
Orașul este unul nou, ținând cont că acum 50 de ani, acesta era un sat de pescari. În Abu Dhabi veți găsi cel mai luxos hotel din lume – Emirates Palace, a cărui construcție a costat peste 3 miliarde de dolari, și care este cotat cu 7 stele într-un sistem cu un maxim de 5.
Una dintre bijuteriile orașului este Marea Moschee a Șeicului Zayed, situată în Golful Persic. Cele 82 de cupole pot fi cu ușurință observate din depărtare, iar templul în sine poate găzdui 40.000 de oameni.
O experiență pe care vă recomandăm să o încercați pe parcursul vacanței este cina la unul dintre restaurantele elegante din oraș. Turiștii recomandă The Terrace on The Corniche în St. Regis Abu Dhabi Nation Towers. De asemenea, vă recomandăm restaurantele cu specific indian sau japonez, Angar sau Cho Gao Marina Walk. Dacă aveți preferințe vegetariene, cel mai bun loc pentru a lua masa este Latitude, pe Yas Viceroy.