Ghid de călătorie

Serviciu clienţi

031 100 3759 Luni - Vineri 8:00 - 22:00
Sâmbătă - Duminică 10:00 - 18:00
tariful normal al operatorului telefonic

pdf imprima trimite pe e-mail

Drepturile şi obligaţiile pasagerului

http://www.esky.ro/ghid-de-calatorie/Bilete-de-avion/La-aeroport/Drepturile-si-obligatiile-pasagerului

UItima actualizare : 2013-04-24

 
Drepturile pasagerilor în caz de refuz la îmbarcare, întârzierea sau anularea zborului au fost stabilite prin Regulamentul CE nr.261/2004 al Parlamentului şi Consiliului Europei şi prin Consiliul de la 11 februarie 2004. In acest document sunt prevăzute condiţiile de rambursare şi compensaţiile pe care companiile aeriene trebuie să le plătească pasagerilor în situaţii speciale ca cele de mai sus.
 
 
Compania aeriană poate refuza îmbarcarea unui pasager dacă acesta nu respectă regulile stabilite de operator prin regulament sau dacă:
 
- se află sub influenţa alcoolului;
 
- încearcă să aducă la bord obiecte interzise sau care constituie o ameninţare pentru securitatea celorlalţi pasageri sau pentru zbor;
 
- dacă pasagerul nu se supune celor descrise în Condiţiile de rezervare ale operatorului, iar din această cauză i se interzice îmbarcarea, acesta nu are dreptul la compensaţii din partea companiei aeriene.
 
 
Ce este suprarezervarea (overbooking)?

Suprarezervare (overbooking) este practica prin care companiile aeriene vând mai multe bilete de avion decât locuri disponibile în aeronavă. In acest mod se realizează compensarea situaţiilor de no-show (atunci când un pasager, din motive independente de compania aeriană, nu apare la îmbarcare, lăsându-şi locul liber în avion) şi se alocă locuri la bord pasagerilor care altfel nu ar putea să-şi rezerve un zbor.
 
Companiile aeriene calculează procentul mediu de ocupare al aeronavelor pentru un anumit zbor pentru a determina numărul de locuri suprarezervate. Dacă pentru un zbor suprarezervat apar toţi pasagerii, compania aeriană este obligată să găsească locuri disponibile pasagerilor suplimentari la bordul altei aeronave sau să plătească despăgubiri.
 
Acestea pot varia de la 125 la 600 de euro, iar dacă e cazul, cazare pentru situaţiile în care pasagerilor respectivi le sunt găsite locuri pentru un zbor a doua zi. 
 
Conform Regulamentului CE 261/2004, dacă un pasager este refuzat la îmbarcare din vina operatorului, acesta din urmă trebuie să suporte cheltuielile asociate cu anularea sau întârzierea cursei. 
Reţineţi!

In cazul refuzului la îmbarcare, pentru a primi compensaţiile de la operator, pasagerul trebuie să apară în timp util la check-in. 
 
Cea mai bună metodă de a evita neplăcerile create de refuzul la îmbarcare – din vina companiei aeriene sau a pasagerului – este de a achiziţiona o asigurare de călătorie.

Anularea zborului

In cazul anulării sau amânării unui zbor, companiile aeriene sunt obligate să găsească soluţii alternative pentru pasageri sau să returneze costurile biletului de avion. 
 
In plus, operatorul este obligat să furnizeze pasagerilor mâncare şi cazare dacă zborul a fost amânat pentru a doua zi. Excepţie fac cazurile în care operatorul specifică în Termenii şi condiţiile de rezervare că îşi rezervă dreptul de a nu achita aceste obligaţii. 
 
Dacă pasagerul unei curse anulate cere rambursarea costului biletului, compania aeriană este obligată să achite suma în termen de 7 zile de la primirea cererii de rambursare.
 
Suplimentar, pasagerii pot cere compensaţii de la compania aeriană în valoare de 125 până la 600 de euro, în funcţie de lungimea rutei. Singura condiţie pentru ca pasagerul să primească despăgubirile este apariţia în timp la check-in.
 
 
Intârzieri semnificative ale zborurilor

In funcţie de lungimea cursei, dacă întârzierea este mai mare de 2 până la 4 ore, operatorul trebuie să achite pasagerilor suma ce acoperă mâncarea, cazarea şi alte cheltuieli de strictă necesitate apărute în acest interval. Singura condiţie pentru ca pasagerii să primească aceste compensaţii este prezenţa în timp util la check-in.
 
Dacă întârzierea este mai mare de 5 ore, pasagerul este îndreptăţit să ceară contravaloarea biletului de avion şi compensaţii suplimentare.
 
Cea mai bună metodă de a evita neplăcerile cauzate de întârzierea zborului este achiziţionarea unei asigurări de călătorie.
 
 
 

Pentru informaţii specifice legate de călătoria dumneavoastră, contactaţi-ne la numărul de telefon 031 100 3759 sau trimiteţi-ne un email la adresa support@esky.ro.

Au fost utile aceste informaţii?

Da Nu

Sfaturile şi sugestiile prezentate în acest articol au un caracter informaţional general şi nu pot constitui baza unor plângeri formulate la adresa eSKY Travel Search SRL.

* - câmpuri obligatorii

Trimite acest articol prin e-mail

Drepturile şi obligaţiile pasagerului

Link: http://www.esky.ro/ghid-de-calatorie/Bilete-de-avion/La-aeroport/Drepturile-si-obligatiile-pasagerului